Posts

pompe funebre

Traditiile si obiceiurile romanesti la inmormantare

Viziunea romaneasca asupra mortii este una foarte complexa, fiind unica printre popoarele din Sud-Estul Europei. De multe ori considerata o “trecere” sau o “calatorie”, obiceiul inmormantarii imprumuta din culturile arhaice multe elemente, valabile si astazi.

Acestea, impreuna cu traditiile bisericii ortodoxe, dau nastere unor obiceiuri unice, care fac parte din caracteristicile poporului romanesc.

Potrivit invataturilor Bisericii, exista o singura viata, care incepe la nastere si continua dupa aceasta.

Astfel, decesul este considerat o trecere catre Dumnezeu, iar din aceasta cauza crestin-ortodocsii urmeaza o serie de traditii si obiceiuri de inmormantare, menite sa asigure un pasaj lin spre lumea cealalta.

Aceste traditii incep din momentul in care o persoana se apropie de sfarsitul vietii. Astfel, in aceste clipe grele, se face apel la un preot, care sa ii faca ultima impartasanie si ultima spovedanie celui care trece in nefiinta.

Rudele sau cei apropiati ii aprind o lumanare la cap, pentru ca Domnul sa il poata calauzi. Cu toate acestea, pot exista situatii in care decedatul se afla in alta tara.

In acest caz este bine sa faceti apel la o firma de servicii funerare, care va intocmi toate actele necesare si va asigura personalul calificat pentru a transporta sicriul de la aeroport la destinatie.

In cazul unui deces, existau o serie de traditii ce trebuiau respectate, pentru un ritual de inmormantare care sa pastreze vie amintirea celui plecat dintre noi. Iata care sunt pasii traditionali:

1. Dupa deces

Imediat dupa trecerea in nefiinta, i se punea decedatului o lumanare lunga de ceara, numita si “toiag” sau “stat”. Aceasta, conform traditiei, trebuia sa arda pana la ingropare. Dupa aceasta, urmau obiceiurile sociale.

Decesul era anuntat neamurilor, vecinilor, dar si intregii comunitati din care persoana decedata facea parte, prin metode traditionale: tragerea clopotelor sau sunatul din bucium, in regiunile de munte.

Ca si la romani, unde se punea un chiparos taiat la poarta celui trecut in nefiinta, la poporul nostru se foloseste un brad sau un pom, in acelasi scop: semnificatia ca acesta nu va mai imboboci dupa ce a fost taiat.

La porti se aseaza naframe negre, iar barbatii din familia celui decedat umblau nebarbieriti si cu capul descoperit. In acest moment decedatul era spalat si imbracat, iar in camera unde se afla se acopereau oglinzile si vasele cu apa cu o carpa neagra, pentru ca nu cumva chipul celui decedat sa se oglindeasca in apa, iar sufletul lui sa ramana in aceasta lume, sub forma unui strigoi.

Dupa aceea, cel trecut in nefiinta era intai asezat pe pamant, apoi pus pe masa, in sicriul deschis, pentru ca toti cei cunoscuti sa poata veni sa-si ia ramas bun de la acesta.

2. Priveghiul

Acest obicei este unul precrestin, pastrat in multe zone de pe teritoriul tarii noastre. De regula acesta dureaza doua nopti, facandu-se pentru a nu lasa decedatul singur.

Dupa randuiala traditionala, cei veniti sa privegheze danseaza, joaca diverse jocuri, canta din fluier, spun basme, mananca, beau si vorbesc despre treburile curente ale comunitatii.

De asemenea il roaga pe decedat sa transmita mesaje celor deja plecati pe lumea cealalta.

Semnificatia acestui lucru este de a petrece ultimele momente impreuna cu cel trecut in nefiinta.

3. Plangerea (jelirea, bocetul) este un obicei intalnit inca din Grecia antica, desi exista sub o forma sau alta la majoritatea popoarelor din lume.

Bocetul nu reprezinta doar o reactie provocata de durerea plecarii dintre noi a unei persoane dragi, ci are un caracter simbolic, impreuna cu cantecele de leagan, de inchidere a unui ciclu existential.

De regula aceste cantece sunt cantate de “bocitoare” specializate, care il vor plange pe decedat nu doar la prveghi, ci si cu prilejul conducerii pe ultimul drum.

4. Pomenirea. Numita si pomeni, aceasta au un loc foarte important in obiceiurile de inmormantare, fiind practicate si in prezent. Pomenirea se face sub mai multe aspecte, de la daruirea de haine si obiecte ale decedatului pana la impartirea de colaci sau de coliva.

Dupa inmormantare se tine de regula un praznic, la care participa toti cei prezenti la inhumare. Sensul acestuia este de a reprezenta solidaritatea sociala a colectivului, facand parte din ritualul de trecere.