inmormantare

Cum planificam o inmormantare?

Daca cel apropiat nu a lasat in urma anumite specificatii privind cum ar dori sa se desfasoare inmormantarea, puteti demara planul de incepere a unui serviciu funerar contactand anumite companii de servicii funerare pentru a verifica preturile, practicile si politicile de desfasurare.

Desi ar parea dificil sa te gandesti la partea financiara in acele momente dificile, o inmormantare poate fi extrem de costisitoare.

Multe firme de pompe funerare ofera o multitudine de servicii pentru o inhumare sau incinerare, de aceea, dupa alegerea unei firme specializate pentru a va ajuta in acest proces, hotarati-va cu atentie la serviciul potrivit pentru a va ajuta sa celebrati trecerea in nefiinta a celui drag.

Coordonatorul companiei alese de dvs. va va asista si ghida cu informatii elaborate pentru a va ajuta sa faceti alegerea potrivita.

Pregatirea celui apropiat

O parte dificila a unei inmormantari o reprezinta deciderea asupra bunurilor pe care persoana draga dvs. le va purta, precum imbracamintea sau bijuteriile.

Multe persoane se decid asupra imbalsamarii persoanei decedate, serviciu recomandat de altfel si prin lege si obligatoriu in cazul depunerilor la capela.

Pentru imbalsamare se utilizeaza substante chimice ce au rolul de a pastra corpul intr-o stare cat mai putin degradabila si de a-l proteja.

In situatia in care nu sunteti hotarat asupra serviciului de imbalsamare, atunci persoana decedata trebuie inmormantata cat mai repede.

Daca cumva alegerea se indreapta catre incinerare, atunci optiunile se simplifica cu conditia de a nu depune decedatul la capela sau de a sustine vizite pentru oferirea respectelor la crematoriu. Intr-o incinerare directa, crematoriul plaseaza corpul celui trecut in nefiinta intr-un loc special si returneaza cenusa familiei.


Alegerea Si Planificarea Inmormantarii

Alegerea sicriului este poate cel mai emotionant lucru pe care va trebui sa il faceti, deoarece marea majoritatea a oamenilor vad in sicriu locul final de odihna.

Companiile de servicii funerare ofera diverse modele de sicrie la preturi diferite sau daca considerati mai optim, il puteti comanda din alta parte ca sa fie livrat intr-o anumita locatie.

Multe persoane au o puternica preferinta legata de culoare sau material, in schimb daca alegeti varianta incinerari, achizitionati o urna pentru a depozita cenusa. Un alt aspect important il constituie alegerea produselor funerare.

Cel mai probabil firma care va va asista va poate propune o serie de facilitati pe langa sicriu sau urna dupa caz. Aceste facilitati pot include cruci , accesorii sicrie, coroane funerare, produse pentru parastase.

In timp ce planificati inmormantarea, alegeti un cimitir care ofera o locatie convenabila si care se incadreaza in bugetul familiei dvs.

De asemenea puteti alege varianta unui loc de veci gratuit, iar in concesionarea unui astfel de loc cu ajutorul Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane.

Asigurati-va ca v-ati documentat cu privire la pretul de sapare si de inchidere a mormantului, precum si daca cimitirul ofera o ingrijire perpetua, astfel incat nu trebuie sa va preocupati de intretinerea locului de veci.

Alegeti data si ora inmormantarii, astfel incat persoanele care vor sa participle la slujba si nu locuiesc in localitate sa fie bine informate in acest sens pentru a nu exista ambiguitati.

O serie de persoane asteapta pana la o saptamana, astfel incat toata familia si apropiatii sa poata sa participe iar multi altii prefera ca inmormantarea sa aiba loc in cateva zile de la trecerea in nefiinta a celui apropiat.

Cele mai multe vizite apar seara inainte de inmormantare, altele dupa-amiaza devreme, anumite persoane aleg o vizita scurta iar altii de cateva ore dar programul poate varia tinand cont de ceea ce este mai bine pentru tine si pentru familia ta.

Firma de servicii funerare va poate ajuta sa partajati aceste detalii, astfel incat prietenii si cunoscutii sa isi poata trimite condolentele.

Nu in ultimul rand, anumite companii se pot ocupa de trimitea unui necrolog fie la ziar fie pe site-ul firmei respective cu privire la persoana trecuta in nefiinta.

Suntem o echipa cu experienta si responsabila de 20 ani, pe care se poate baza oricine doreste sa apeleze la noi. Pentru consultanta gratuit va stam la dispozitie non stop.

pompe funebre

Traditiile si obiceiurile romanesti la inmormantare

Viziunea romaneasca asupra mortii este una foarte complexa, fiind unica printre popoarele din Sud-Estul Europei. De multe ori considerata o “trecere” sau o “calatorie”, obiceiul inmormantarii imprumuta din culturile arhaice multe elemente, valabile si astazi.

Acestea, impreuna cu traditiile bisericii ortodoxe, dau nastere unor obiceiuri unice, care fac parte din caracteristicile poporului romanesc.

Potrivit invataturilor Bisericii, exista o singura viata, care incepe la nastere si continua dupa aceasta.

Astfel, decesul este considerat o trecere catre Dumnezeu, iar din aceasta cauza crestin-ortodocsii urmeaza o serie de traditii si obiceiuri de inmormantare, menite sa asigure un pasaj lin spre lumea cealalta.

Aceste traditii incep din momentul in care o persoana se apropie de sfarsitul vietii. Astfel, in aceste clipe grele, se face apel la un preot, care sa ii faca ultima impartasanie si ultima spovedanie celui care trece in nefiinta.

Rudele sau cei apropiati ii aprind o lumanare la cap, pentru ca Domnul sa il poata calauzi. Cu toate acestea, pot exista situatii in care decedatul se afla in alta tara.

In acest caz este bine sa faceti apel la o firma de servicii funerare, care va intocmi toate actele necesare si va asigura personalul calificat pentru a transporta sicriul de la aeroport la destinatie.

In cazul unui deces, existau o serie de traditii ce trebuiau respectate, pentru un ritual de inmormantare care sa pastreze vie amintirea celui plecat dintre noi. Iata care sunt pasii traditionali:

1. Dupa deces

Imediat dupa trecerea in nefiinta, i se punea decedatului o lumanare lunga de ceara, numita si “toiag” sau “stat”. Aceasta, conform traditiei, trebuia sa arda pana la ingropare. Dupa aceasta, urmau obiceiurile sociale.

Decesul era anuntat neamurilor, vecinilor, dar si intregii comunitati din care persoana decedata facea parte, prin metode traditionale: tragerea clopotelor sau sunatul din bucium, in regiunile de munte.

Ca si la romani, unde se punea un chiparos taiat la poarta celui trecut in nefiinta, la poporul nostru se foloseste un brad sau un pom, in acelasi scop: semnificatia ca acesta nu va mai imboboci dupa ce a fost taiat.

La porti se aseaza naframe negre, iar barbatii din familia celui decedat umblau nebarbieriti si cu capul descoperit. In acest moment decedatul era spalat si imbracat, iar in camera unde se afla se acopereau oglinzile si vasele cu apa cu o carpa neagra, pentru ca nu cumva chipul celui decedat sa se oglindeasca in apa, iar sufletul lui sa ramana in aceasta lume, sub forma unui strigoi.

Dupa aceea, cel trecut in nefiinta era intai asezat pe pamant, apoi pus pe masa, in sicriul deschis, pentru ca toti cei cunoscuti sa poata veni sa-si ia ramas bun de la acesta.

2. Priveghiul

Acest obicei este unul precrestin, pastrat in multe zone de pe teritoriul tarii noastre. De regula acesta dureaza doua nopti, facandu-se pentru a nu lasa decedatul singur.

Dupa randuiala traditionala, cei veniti sa privegheze danseaza, joaca diverse jocuri, canta din fluier, spun basme, mananca, beau si vorbesc despre treburile curente ale comunitatii.

De asemenea il roaga pe decedat sa transmita mesaje celor deja plecati pe lumea cealalta.

Semnificatia acestui lucru este de a petrece ultimele momente impreuna cu cel trecut in nefiinta.

3. Plangerea (jelirea, bocetul) este un obicei intalnit inca din Grecia antica, desi exista sub o forma sau alta la majoritatea popoarelor din lume.

Bocetul nu reprezinta doar o reactie provocata de durerea plecarii dintre noi a unei persoane dragi, ci are un caracter simbolic, impreuna cu cantecele de leagan, de inchidere a unui ciclu existential.

De regula aceste cantece sunt cantate de “bocitoare” specializate, care il vor plange pe decedat nu doar la prveghi, ci si cu prilejul conducerii pe ultimul drum.

4. Pomenirea. Numita si pomeni, aceasta au un loc foarte important in obiceiurile de inmormantare, fiind practicate si in prezent. Pomenirea se face sub mai multe aspecte, de la daruirea de haine si obiecte ale decedatului pana la impartirea de colaci sau de coliva.

Dupa inmormantare se tine de regula un praznic, la care participa toti cei prezenti la inhumare. Sensul acestuia este de a reprezenta solidaritatea sociala a colectivului, facand parte din ritualul de trecere.

pompe funebre

Cand si cum se tine un parastas pentru a ne apropia de sufletul celor ce se odihnesc

Conform credintei si invataturii crestine, moartea trupului nu sfarseste viata omului, sufletul continuandu-si existenta si dincolo de hotarele vietii de pe pamant.

Tocmai de aceea nu trebuie sa dam uitarii pe cei adormiti nici dupa inmormantare, ci sa ii pomenim, sa ne rugam si sa mijlocim pentru iertarea pacatelor si pentru odihnirea lor pe vecie.

Viata ne ofera posibilitatea de a face totul pentru suflet: sa postim, sa priveghem, sa ne rugam. Atunci cand murim, insa, nu mai avem aceste posibilitati, motiv pentru care Dumnezeu ii va auzi pe aceia care vor vorbi despre cei raposati si le va asculta rugaciunile.

Astfel, parastasul (slujba de pomenire a celor plecati dintre noi) este un ritual bisericesc oranduit si foarte important.

Cuvantul “paristemi” vine din limba greaca si semnifica apropierea de cineva, alaturarea, iar slujba de parastas are menirea de a ne duce spiritul aproape de al celor trecuti in nefiinta.

Masa de parastas se tine in toate zilele de sambata din Post si toti cei care au trecut in eternitate sunt pomeniti de catre familiile lor. Astfel, organizarea unei astfel de procesiuni de pomenire necesita cunoasterea precisa a datelor (soroacelor) de pomenire individuala a acelora ce se odihnesc:

– la 3 zile de la data in care s-a stins din viata (coincide cu slujba din ziua inmormantarii), in amintirea Invierii Mantuitorului in a treia zi si a Sfintei Treimi;

– la 9 zile de la deces, ducand cu gandul la cel de-al 9-lea ceas in care Domnul, inainte de a-si da viata pe cruce, a fagaduit talharului Raiul pe care ne rugam sa il mosteneasca si cel trecut in nefiinta;

– la 40 de zile, in cinstea Inaltarii la cer a Domnului;

– la 3 luni, 6 luni si, respectiv, 9 luni in cinstea Sfintei Treimi;

– la un an de la ultima suflare, pastrand exemplul vechilor crestini care praznuiau Ziua Mortii Martirilor si sfintilor in fiecare an drept zi de nastere a lor pentru viata de apoi;

– in fiecare an timp de 7 ani de la trecerea la cele vesnice, cea din urma pomenire aducand aminte de cele 7 zile ale facerii lumii.

Zilele de pomenire, fie ea colectiva sau individuala, sunt momente de comuniune profunda si vie cu cei  plecati dintre noi, insa trebuie sa cunoastem si datele sau zilele la care acest ritual nu este posibil:

– in duminicile de peste an. Ziua Invierii Domnului, duminica este o zi de bucurie. Chiar daca in unele biserici se mai tin pomeniri duminica, in special intre Pasti si Rusalii, de obicei parastasul nu este cuvenit in aceasta zi pentru a nu umbri bucuria praznicului cel mare al Invierii.

– in cele douasprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului.

– de la lasatul secului de carne pana la prima sambata din Postul Mare, sambata Sf Teodor.

– din sambata Floriilor pana in Duminica Tomii (Pastele Mic).

– la praznicele imparatesti sau marile sarbatori.

– pe durata Postului Mare nu se organizeaza parastas in zilele de rand (luni, marti, miercuri, joi, vineri).

Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie savarsita in biserica trebuie sa preceada intotdeauna slujba de pomenire a mortilor, iar pentru parastas orice crestin aduce o coliva, un colac sau prescura, lumanari, vin, carbuni si tamaie.

Dupa oficierea slujbei si binecuvantarea mancarii si bauturii, cei prezenti vor manca cu rugaciune in gand si cu buna cuviinta, in amintirea celui plecat dintre cei vii.

Nu se fac glume, nu se rade, nu se vorbeste fara rost si nici nu se mananca si bea intocmai ca la nunta. Atunci cand se gusta din pahar, obiceiul este de a se spune “Dumnezeu sa-l ierte” in loc de “Noroc!”, iar cand se primeste de pomana se va spune “Dumnezeu sa primeasca!” in loc de “multumesc”.

pomana

Pomenirea De Dupa Inmormantare

Dupa inmormantare, familia celui trecut in nefiinta ii cheama la masa pe cei care au luat parte la ceremonie (rude, cunoscuti si pe cei care au ajutat la pregatirile de inhumare).

Dupa oficierea slujbei de pomenire si binecuvantarea alimentelor si bauturii de catre preot, cei prezenti mananca din cele pregatite cu piosenie si il pomenesc pe defunct cu rugaciune in suflet.

In loc de „Noroc!” sau alta urare, atunci cand se gusta din pahar se zice „Dumnezeu sa-l/s-o ierte!”, iar cand se primeste un vas sau imbracaminte de pomana, nu se zice „Multumesc!”, ci „Dumnezeu sa primeasca!”

In memoria celui trecut in nefiinta, cel mai indicat este sa oferim de pomana vase sau obiecte de imbracaminte celor lipsiti de posibilitati financiare, celor bolnavi, batranilor neajutorati, celor care nu pot munci, familiilor nevoiase cu multi copii sau celor abandonati in casele de copii.

Cand familia defunctului nu detine suficienti bani pentru a-i face acestuia toate oranduirile necesare, ei pot apela la preot. Acesta ii va ajuta din fondurile bisericii si, impreuna cu ajutorul Comitetului Parohial si al credinciosilor care doneaza in acest scop, ii va organiza celui trecut in nefiinta toate cele necesare in astfel de momente.

Astfel, familia se va simti ocrotita si sprijinita de marea familie a parohiei, iar preotul si credinciosii vor avea posibilitatea de a implini porunca dragostei crestine de a-si ajuta semenii in momente de grea incercare.

Cand se fac pomenirile?
Biserica ne invata ca viata omului nu se sfarseste odata cu moartea trupului. De aceea, crestinii nu-si uita persoanele dragi dupa trecerea lor in nefiinta, ci ii amintesc mereu in rugaciuni si ii pomenesc cu fiecare ocazie. Conform Bisericii Ortodoxe, pomenirile celor disparuti dintre noi se fac la:

• La 3 zile dupa moarte (care coincide, de regula, cu ziua inmormantarii), in cinstea Sfintei Treimi si a Invierii din morti a Mantuitorului in cea de-a treia zi;
• La 9 zile dupa moarte, „ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele 9 cete ingeresti si in amintirea ceasului al 9-lea, cand Domnul, inainte de a muri pe cruce, a fagaduit talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostri”;
• La 40 de zile (sau sase saptamani), in amintirea Inaltarii la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Inviere, „pentru ca tot asa sa se inalte si sufletul raposatului la cer”;
• La trei, sase si noua luni, in cinstea Sfintei Treimi;
• La un an, dupa exemplul crestinilor din vechime, care anual praznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo;
• In fiecare an, pana la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei.