Dupa inmormantare, familia celui trecut in nefiinta ii cheama la masa pe cei care au luat parte la ceremonie (rude, cunoscuti si pe cei care au ajutat la pregatirile de inhumare).

Dupa oficierea slujbei de pomenire si binecuvantarea alimentelor si bauturii de catre preot, cei prezenti mananca din cele pregatite cu piosenie si il pomenesc pe defunct cu rugaciune in suflet.

In loc de „Noroc!” sau alta urare, atunci cand se gusta din pahar se zice „Dumnezeu sa-l/s-o ierte!”, iar cand se primeste un vas sau imbracaminte de pomana, nu se zice „Multumesc!”, ci „Dumnezeu sa primeasca!”

In memoria celui trecut in nefiinta, cel mai indicat este sa oferim de pomana vase sau obiecte de imbracaminte celor lipsiti de posibilitati financiare, celor bolnavi, batranilor neajutorati, celor care nu pot munci, familiilor nevoiase cu multi copii sau celor abandonati in casele de copii.

Cand familia defunctului nu detine suficienti bani pentru a-i face acestuia toate oranduirile necesare, ei pot apela la preot. Acesta ii va ajuta din fondurile bisericii si, impreuna cu ajutorul Comitetului Parohial si al credinciosilor care doneaza in acest scop, ii va organiza celui trecut in nefiinta toate cele necesare in astfel de momente.

Astfel, familia se va simti ocrotita si sprijinita de marea familie a parohiei, iar preotul si credinciosii vor avea posibilitatea de a implini porunca dragostei crestine de a-si ajuta semenii in momente de grea incercare.

Cand se fac pomenirile?
Biserica ne invata ca viata omului nu se sfarseste odata cu moartea trupului. De aceea, crestinii nu-si uita persoanele dragi dupa trecerea lor in nefiinta, ci ii amintesc mereu in rugaciuni si ii pomenesc cu fiecare ocazie. Conform Bisericii Ortodoxe, pomenirile celor disparuti dintre noi se fac la:

• La 3 zile dupa moarte (care coincide, de regula, cu ziua inmormantarii), in cinstea Sfintei Treimi si a Invierii din morti a Mantuitorului in cea de-a treia zi;
• La 9 zile dupa moarte, „ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele 9 cete ingeresti si in amintirea ceasului al 9-lea, cand Domnul, inainte de a muri pe cruce, a fagaduit talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostri”;
• La 40 de zile (sau sase saptamani), in amintirea Inaltarii la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Inviere, „pentru ca tot asa sa se inalte si sufletul raposatului la cer”;
• La trei, sase si noua luni, in cinstea Sfintei Treimi;
• La un an, dupa exemplul crestinilor din vechime, care anual praznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo;
• In fiecare an, pana la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei.