Conform credintei si invataturii crestine, moartea trupului nu sfarseste viata omului, sufletul continuandu-si existenta si dincolo de hotarele vietii de pe pamant.

Tocmai de aceea nu trebuie sa dam uitarii pe cei adormiti nici dupa inmormantare, ci sa ii pomenim, sa ne rugam si sa mijlocim pentru iertarea pacatelor si pentru odihnirea lor pe vecie.

Viata ne ofera posibilitatea de a face totul pentru suflet: sa postim, sa priveghem, sa ne rugam. Atunci cand murim, insa, nu mai avem aceste posibilitati, motiv pentru care Dumnezeu ii va auzi pe aceia care vor vorbi despre cei raposati si le va asculta rugaciunile.

Astfel, parastasul (slujba de pomenire a celor plecati dintre noi) este un ritual bisericesc oranduit si foarte important.

Cuvantul “paristemi” vine din limba greaca si semnifica apropierea de cineva, alaturarea, iar slujba de parastas are menirea de a ne duce spiritul aproape de al celor trecuti in nefiinta.

Masa de parastas se tine in toate zilele de sambata din Post si toti cei care au trecut in eternitate sunt pomeniti de catre familiile lor. Astfel, organizarea unei astfel de procesiuni de pomenire necesita cunoasterea precisa a datelor (soroacelor) de pomenire individuala a acelora ce se odihnesc:

– la 3 zile de la data in care s-a stins din viata (coincide cu slujba din ziua inmormantarii), in amintirea Invierii Mantuitorului in a treia zi si a Sfintei Treimi;

– la 9 zile de la deces, ducand cu gandul la cel de-al 9-lea ceas in care Domnul, inainte de a-si da viata pe cruce, a fagaduit talharului Raiul pe care ne rugam sa il mosteneasca si cel trecut in nefiinta;

– la 40 de zile, in cinstea Inaltarii la cer a Domnului;

– la 3 luni, 6 luni si, respectiv, 9 luni in cinstea Sfintei Treimi;

– la un an de la ultima suflare, pastrand exemplul vechilor crestini care praznuiau Ziua Mortii Martirilor si sfintilor in fiecare an drept zi de nastere a lor pentru viata de apoi;

– in fiecare an timp de 7 ani de la trecerea la cele vesnice, cea din urma pomenire aducand aminte de cele 7 zile ale facerii lumii.

Zilele de pomenire, fie ea colectiva sau individuala, sunt momente de comuniune profunda si vie cu cei  plecati dintre noi, insa trebuie sa cunoastem si datele sau zilele la care acest ritual nu este posibil:

– in duminicile de peste an. Ziua Invierii Domnului, duminica este o zi de bucurie. Chiar daca in unele biserici se mai tin pomeniri duminica, in special intre Pasti si Rusalii, de obicei parastasul nu este cuvenit in aceasta zi pentru a nu umbri bucuria praznicului cel mare al Invierii.

– in cele douasprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului.

– de la lasatul secului de carne pana la prima sambata din Postul Mare, sambata Sf Teodor.

– din sambata Floriilor pana in Duminica Tomii (Pastele Mic).

– la praznicele imparatesti sau marile sarbatori.

– pe durata Postului Mare nu se organizeaza parastas in zilele de rand (luni, marti, miercuri, joi, vineri).

Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie savarsita in biserica trebuie sa preceada intotdeauna slujba de pomenire a mortilor, iar pentru parastas orice crestin aduce o coliva, un colac sau prescura, lumanari, vin, carbuni si tamaie.

Dupa oficierea slujbei si binecuvantarea mancarii si bauturii, cei prezenti vor manca cu rugaciune in gand si cu buna cuviinta, in amintirea celui plecat dintre cei vii.

Nu se fac glume, nu se rade, nu se vorbeste fara rost si nici nu se mananca si bea intocmai ca la nunta. Atunci cand se gusta din pahar, obiceiul este de a se spune “Dumnezeu sa-l ierte” in loc de “Noroc!”, iar cand se primeste de pomana se va spune “Dumnezeu sa primeasca!” in loc de “multumesc”.